Ce te pot învăța indicatoarele rutiere despre viață?

Poate că nu te-ai întrebat niciodată cum ar fi ca de-a lungul drumului vieții noastre să întâlnim tot felul de semne care să ne ajute să ajungem la destinație, să ne îndeplinim scopurile și să ne împlinim ca oameni.

Zilele trecute m-am gândit cum ar fi dacă ai vedea cu adevărat semnele drumului tău prin viață și ai acționa astfel încât să iei cele mai bune decizii pentru fericirea ta. Am asociat semnificaţiile indicatoarelor rutiere cu viaţa de zi cu zi. Iată ce a ieşit!

Indicatoare de avertizare – Dacă ne-ar apărea pe drumul vieţii noastre acest tip de indicatoare, atunci am fi nişte norocoşi, deoarece am putea prevede anumite lucruri care ne-ar putea influenţa în mod negativ.

Curbă /succesiune de curbe la dreapta/stânga = Continuă să fii o persoană echilibrată indiferent de direcţia drumului tău prin viaţă! Adaptează-te la schimbări!

Curbe deosebit de periculoase – Nu te grăbi să iei decizii pripite, acordă atenţie modului în care îţi creionezi drumul prin viaţă!

Drum aglomerat – Există oameni cu aceleaşi pasiuni ca ale tale care îşi doresc să urmeze o cale asemănătoare ţie. Există competiţie în orice domeniu, însă tu trebuie să vezi acest lucru ca pe o oportunitate de a te ambiţiona şi de a investi şi mai mult în tine!

Drum cu denivelări – Nu există viaţă fără obstacole. Încearcă să le conştientizezi şi să gestionezi cu succes problemele pe care le întâmpini!

Circulaţie în ambele sensuri – Nu eşti singur pe drumul tău. Pot fi alţii care au ratat stadiile de dezvoltare prin care ai trecut tu şi doresc să se întoarcă.

Intersecţie cu un drum fără prioritate – Se întâmplă să te intersectezi cu drumuri care să nu te intereseze, însă uneori călătoria spre tărâmuri necunoscute ţie te poate îmbogăţi mai mult decât ţi-ai fi imaginat.

Trecere la nivel cu o cale ferată fără bariere – Uneori trebuie să te opreşti şi să te asiguri că deciziile imediate pe care le iei nu te pot afecta absolut deloc pe viitor.

Indicatoarele de prioritate sunt cele care ne-ar ajuta în viaţa de zi cu zi să ne conştientizăm mai bine statutul şi limitele pe care ni le impune societatea. Indicatoarele de prioritate ne-ar determina să ne dezvoltăm mai mult pentru a ne împlini visurile.

Cedează trecerea – Pentru o înţelegere mutuală şi o comunicare autentică, pentru ca lucrurile să-şi urmeze ordinea lor firească e necesar să fim atenţi, buni ascultători şi toleranţi cu cei din jurul nostru. Uneori trebuie să lăsăm de-o parte orgoliile şi egoismul, să lăsăm de la noi în relaţia cu ceilalţi.

STOP – De ce nu te-ai opri puţin din călătoria vieţii tale? De ce nu ţi-ai odihni picioarele, de ce nu te-ai opri să te gândeşti, să te asculţi, să te înţelegi pentru a-ţi clarifica scopurile şi pentru a-ti defini misiunea pe care o ai pe această lume?

Drum cu prioritate – Trebuie să conştientizezi că drumul pe care vrei să îl urmezi trebuie să devină prioritatea ta, visul tău şi nu prioritatea altora. Nu trebuie să te abaţi niciodată de la ceea ce e prioritar pentru tine!

Sfârşitul drumului cu prioritate – Se poate ca uneori drumurile persoanelor dragi din viaţa ta să fie mai importante decât propriul drum. Acordă-le întreagul tău sprijin şi ajută-i să-şi ducă la capăt ceea ce şi-au propus!

Prioritate faţă de circulaţia din sens invers – Tu contezi. Visul tău contează, iar drumul tău prin viaţă e cel mai important lucru în care să-ţi canalizezi toate resursele pe care le ai la dispoziţie!

Indicatoarele de obligare sunt cele care ne-ar ajuta să luăm cele mai bune decizii care să nu ne afecteze nici pe noi, nici pe cei din jurul nostru. Indicatoarele de obligare pot fi convenţii ale societăţii, norme care au fost create pentru a menţine un echilibru în lumea ce ne înconjoară.

Înainte/La dreapta/ La stânga – Sunt momente în care trebuie să mergi numai înainte, la stânga sau la dreapta pentru că aşa este dat să fie, pentru că aşa am fost învăţaţi, pentru că avem nişte credinţe

Ocolire – Sunt anumite etape sau obstacole pe care trebuie să le ocoleşti pentru a nu te abate de la drumul tău spre căi fără ieşire. Dacă am şti ce lucruri, locuri şi oameni ar trebui să ocolim pentru a nu ne complica existenţa ar fi minunat.

Indicatoarele de interzicere sunt cele care se referă la legi, la reguli pe care trebuie să le respectăm ca cetăţeni şi de care suntem conştienţi. Însă, uneori este necesar ca acestea să ne apară în faţă pentru a ne reaminti ceea ce este legal să facem şi ceea ce nu este.

Ar fi minunat să întâlnim semne de acest tip pe tot parcursul călătoriei noastre prin viaţă, totul ar fi perfect, însă ar fi previzibil, ar dispărea farmecul necunoscutului.  Cred, însă, că  unele semne chiar există, însă poate noi nu deschidem ochii suficient de mult pentru a le vedea. E important să fim mai atenţi şi să privim lucrurile prin mai multe perechi de ochelari.

O zi frumoasă vă doresc!

Leave a Reply