Așa cum spunea psihosociologul Jacques Salome, într-o relație suntem mereu trei: noi înșine, el/ea și relația dintre noi. Fie că este vorba de o relație de prietenie, o relație de iubire sau o relație familială, întotdeaua pe lângă cei care se află la capatele unei relații, există relația însăși, care trebuie menținută vie de noi și de el/ea.
Îmi place să-mi imaginez o relație ca fiind o floare gingașă, care are nevoie de apă, lumină, căldură și afecțiune, pentru a ne încânta cu parfumul ei.
Astfel, floarea poate fi un simbol edificator pentru relația dintre doi oameni. Atunci când își doresc să formeze o relație sau când relația începe să se contureze de la sine, fiecare dintre cei doi încep să se implice, să investească timp și resurse emoționale. Relația începe să crească asemenea unei flori și le înfrumusețează existența celor care o hrănesc în fiecare zi.
Nu există numai eu și tu, există eu, tu și legătura dintre noi, iar a conștientiza acest lucru presupune a face un pas important spre construirea unei relații împlinite. Nu trebuie să ne concentrăm atenția numai asupra celuilalt, ci este esențial să investim resurse pentru a menține vie relația, pentru a o hrăni și înfrumuseța. De asemenea, relația nu poate înflori dacă nu este alimentată cu afecțiune de ambii parteneri.
Cred că cea mai esențială hrană pentru o relație este o bună comunicare. Interacționând, schimbând impresii, opinii, gânduri, vorbind despre sentimentele și emoțiile noastre, reușim să păstrăm un contact deosebit cu celălalt. Reușind să ne exprimăm nemulțumirile într-un mod care să nu-l afecteze pe celălalt și empatizând cu el, vom aduce lumină și căldură în relația noastră.
Timpul petrecut împreună este un alt element important pentru o relație împlinită, deoarece cu cât vom desfășura mai multe lucruri împreună, cu atât ne vom simți mai apropiați unul de altul și vom avea oportunitatea de a rezona cu celălalt. De asemenea, a face lucruri pentru celălalt sau a uda florile atunci când acesta este implicat în alte activități, este esențial pentru a menține vie relația dintre voi.
Pe lângă o bună comunicare, timpul dăruit celuilalt și ajutorul oferit celuilalt, există și alte lucruri care hrănesc o relație în funcție de specificul ei și de persoanele implicate. Iar acele lucruri le aflăm atunci când începem să-l cunoaștem cu adevărat pe cel de la capătul relației. Identificarea limbajelor de iubire ale celuilalt poate reprezenta un pas spre obținerea unei relații echilibrate. Cunoscând ce anume îl face pe cel de lângă noi să se simtă iubit și acționând în acest sens ne vom vedea relația crescând. Iar dacă și celălalt vorbește pe limbajul nostru de iubire, relația tinde să înflorească și să răspândească mireasma ei în sufletele noastre, dar și în lumea ce vă înconjoară. Vă recomand în acest sens să răsfoiți cartea “Cele cinci limbaje ale iubirii” scrisă de Gary Chapman.
Sfatul meu pentru voi este să creați cât mai multe relații de calitate și să le hrăniți în fiecare zi cu fericire, iubire, căldură și lumină!
O zi frumoasă!