Fiind una dintre cele mai utilizate obiecte atat in gradina cat si in jurul casei, grebla a devenit nelipsita gospodariilor. Atat forma sa unica precum si materialul din care este conceputa grebla a ajutat locuitorii din zonele rurale foarte mult timp. Chiar si acum, avand toata tehnologia de care dispunem pentru a ne putea face munca mai usoara, grebla este neliplista.
Grebla a suferit diferite modificari de-a lungul timpului. Multumita inventivitatii locuitorilor aceasta unealta a fost imbunatatita si folosita si pentru alte activitati decat cele decorative.
Aceasta a fost folosita ca prasitoare fiind trasa de cai, la inceputul secolului XIX. Mai tarziu, la sfarsitul secolului XX grebla a ajuns, datorita tehnologiei corespunzatoare, mecanica, fiind chiar si mai usor pentru muncitorii campului sa o foloseasca.
Conceputa din otel, grebla are in medie 10-12 dinti alaturati cu o distanta de sub 1 cm intre acesti dinti si o coada din lemn de aproximativ 2m, pentru a putea fi mai usor utilizata. La inceputul secolului XIX aceasta unealta a „crescut” avand in medie 15-20 dinti, fiind intrebuintata la arat cu ajutorul cailor. Distanta dintre dinti era de aproximativ 5-7 cm pentru a le fi mai usor cailor.
Multe modele de grebla mecanica (si nu numai) au aparut pe masura ce tehnologia avansa. Daca pana in secolul XIX muncitorii campului nu vedeau o alta metoda mai practica decat manuirea ustensilelor manual, astazi aceste ustensile au devenit mecanizare, marind nivelul de lucru si simplificand timpul destinat lucrarilor.