Răspunsul este da și nu. În primul rând, oricine poate să-și facă un blog, însă conținutul acestuia își spune cuvântul asupra succesului sau eșecului. Un blog poate fi de succes sau poate fi unul comun, de care oamenii nu știu sau de care știu, dar nu le captează interesul sau nu corespunde așteptărilor și valorilor lor.
Orice om care știe să scrie, să folosească Internetul și să tasteze pe un blog, ar putea face blogging. ÎNSĂ, nu se știe dacă va face blogging de calitate sau doar va înșira în mod incorect cuvinte fără sens într-un colț al Internetului care va fi părăsit imediat de ochii cititorilor.
Pentru mine, a face blogging înseamnă a face blogging de calitate. E simplu. Aduci valoare blogului ori ba. Mai bine îl închizi decât să-ți irosești timp pentru a scrie cuvinte dintr-un fel de română vorbită la colț de stradă.
A face blogging de calitate presupune, în viziunea mea, următoarele:
- A avea bune abilități de comunicare scrisă
- Creativitate
- Pasiune pentru scris
- Talent în mânuirea condeiului
- A fi la curent cu ce se întâmplă în realitate
- A fi capabil să fii atât subiectiv, cât și obiectiv
Și, mai ales:
- Inovație
- Originalitate
- Corectitudine
- Gramatică și ortografie impecabile
- Claritate și concizie
- Precizie și proprietate
- Capacitate de sinteză
- Articole de lungime medie, nici foarte scurte, nici foarte lungi
- Titluri scurte, sugestive și atrăgătoare
- Etc.
Lista poate continua. Ceea ce este cert este faptul că atenția la ultimele lucruri menționate ce țin de aspect, stil de scris și conținut sunt foarte importante. Dacă ai un blog care este original, caracterizat de corectitudine, vei fi mai aproape de succes. Dacă mai ești și creativ și pasionat de scris este minunat.
Însă pe lângă aceste aspecte, bloggingul presupune mult timp, răbdare, documentare și atenție. Un blog trebuie hrănit permanent cu subiecte pline de interes pentru cititori și trebuie îngrijit din toate punctele de vedere. Altfel, tinde să se dizolve încetul cu încetul.
Senzații tari românești cu RATB
Din seria pățaniilor care mi se întâmplă când merg cu mașinile RATB, iată că s-au mai ivit încă două care m-au lăsat mască. Nu mi s-au întâmplat mie personal, dar am fost martor la felul în care s-au comportat doi oameni, un pieton și un șofer din trafic, în două situații complet diferite, iar asta mi-a cam întors stomacul pe dos.
Prima pățanie s-a petrecut pe la Foișorul de Foc. Unui idivid ce avea pe la 50-55 de ani după aproximările mele i s-a năzărit să traverseze dintr-o parte într-alta fix prin mijlocul intersecției, iar șoferul troleului cu care mergeam a claxonat puternic timp de câteva secunde pentru a-l atenționa pe respectivul că nu prea e bine ce face, dar ce să vezi, dom’le? Moșulică ăsta s-a ofuscat tot și a venit cu chef de scandal la șoferul nevinovat. A dat cu pumnii în geam, a lovit cu picioarele în troleu și a scuipat pe geamul șoferului de parcă rezolva ceva cu atitudinea asta sfidătoare. În tot acest timp șoferul și-a văzut liniștit de slujba sa și a mers mai departe fără a-i da prea mare atenție scandalagiului, fapt ce a scos la iveală că e extraordinar să ai o bună stăpânire de sine.
A doua pățanie s-a întâplat pe drumul către casă, undeva după Piața Rosetti. Eram în mașina cu numărul 92 și mă uitam pe geam fără să analizez ceva anume până în momentul când am văzut cum un copil de vreo 10-12 ani traversa fără să se asigure o străduță lată de câțiva metri. La nici două secunde după ce l-am zărit pe acel copil am văzut cum o mașina care dorea să iasă în artera principală l-a zguduit puțin pe tânăr. Șoferul nu s-a dat jos, ci i-a strigat ceva acelui copil din spatele volanului și și-a continuat drumul fără a da vreun semn că îi pasă de ce s-a întâmăplat și fără vreo remușcare. I-a mai și trântit o înjurătură tânărului ca să fie tacâmul complet. Chiar dacă vina de această dată a fost și de partea copilului că nu s-a asigurat și de cea a șoferului că nu a fost atent la drumul pe care îl parcurgea, nu am cum să nu mă gândesc că putea să fie mult mai rău de atât dacă mașina avea o viteză mai mare și că atitudinea, de această dată a șoferului, a lăsat mult de dorit.
Din aceste două întâmplări, cel mai mare respect îl merită șoferul autobuzului, pe când cei doi indivizi lipsiți de orice urmă a bunului simț ar merita o mamă de bătaie și o amendă cât casa.
Sincer să fiu, îmi displac incidentele de genul celor menționate mai sus, dar mersul cu mașinile RATB e o adevărată aventură ce îmi oferă un fel de senzații tari românești pe care altfel nu le-aș putea trăi. Călătoriile cu mijloacele de transport în comun au farmecul lor aparte pentru că astfel pot să observ de ce sunt capabili oamenii din București.